Un strat nou de vopsea transforma o camera, ii da un aer proaspat, iar culoarea sau culorile alese pot genera o stare de spirit pozitiva si pot crea unele iluzii optice care vin sa valorifice intreaga incapere. Impresia de spatiu este unul dintre aceste “artificii”, care pot fi aplicate la vopsirea peretilor unei camere. Vopsirea propriu-zisa pare foarte simpla, de aceea multi se incumeta sa demareze pe cont propriu proiecte de amenajari interioare in propriile locuinte, iar la final constata ca rezultatul nu este unul pe masura asteptarilor, chiar daca au folosit vopsele lavabile de cea mai buna calitate.
APLICARE SI GRESELI POSIBILE LA VOPSELELE LAVABILE
In realitate, nu este chiar atat de simplu, deoarece rezultatul unui proiect reusit este o combinatie intre simtul estetic, sau viziunea arhitecturala, si indemanarea sau priceperea mesterului care se ocupa de executie. Cand aceste doua aspecte nu sunt stapanite, iar vopsirea se face “dupa ureche”, apar o serie de scapari care vor deturna rezultatul final. Dupa o investitie considerabila de timp, efort, dar si bani, finisajul obtinut s-ar putea sa nu corespunda cu viziunea initiala deoarece, in timpul procesului intervin o serie de mici greseli care fac diferenta intre calitatea sau esecul proiectului personal de vopsire. Cele mai frecvente greseli ale unui “zugrav de ocazie” sunt:
- Subestimarea complexitatii lucrarii. La prima vedere pare simplu, dar daca peretele este acoperit cu un strat de huma, sau alt tip de material, care trebuie inlaturat, dupa care trebuiesc facute reparatii si nivelarea suprafetei, proiectul nu mai este, dintr-o data, chiar atat de simplu. Etapele se inmultesc, iar efortul depus si timpul necesar cresc exponential.
- Subestimarea duratei lucrarii. Cei care decid sa-si zugraveasca singuri locuinta subestimeaza durata lucrarii, deoarece nu prevad unele etape. De aceea, un proiect de vopsire programat pentru un weekend ajunge sa te lase cu acea camera nefunctionala saptamani intregi.
- Alegerea culorii nepotrivite. Dupa principiul: “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”, culoarea imaginata s-ar putea sa nu arate foarte bine aplicata pe pereti, ceea ce inseamna o reluare a lucrarilor. Se poate ca intr-o anumita lumina, culoarea aleasa sa nu ofere efectul imaginat; de aceea, testati culoarea in mai multe momente ale zilei, pentru a va da seama exact de nuante si efectele pe care acestea le pot genera.
- Improvizatia in finisaj. O greseala frecventa este utilizarea culorilor inchise, pentru mascarea imperfectiunilor peretelui. Solutia nu este cea mai buna deoarece aceste imperfectiuni vor continua sa se vada. Corectarea acestora se va face in faza de pregatire a suprafetelor.
- Utilizarea unor unelte nepotrivite. Uneltele potrivite fac 50% din munca mesterului, de aceea utilizarea unor instrumente nepotrivite nu va face altceva decat sa contribuie la complicarea proiectului. Investitia in uneltele adecvate este primul pas catre un proiect reusit.
Romtehnochim a dezvoltat o gama variata de vopsele lavabile cu proprietati profesionale care se adapteaza atat unei utilizari industriale, dar si in lucrari de renovare in spatii rezidentiale. Varful de gama este reprezentat de Vopseaua Lavabila Premium “Emex Gold” si Vopseaua Lavabila Lucioasa “Emex Gloss” care, prin proprietatile mult superioare majoritatii vopselelor lavabile existente pe piata, se preteaza atat aplicatiilor interioare, cat si celor exterioare.
Un mare atu pentru realizarea proiectului in culorile sau nuantele dorite, poate fi folosirea unei cartele de culori, din care sa fie selectate culorile cele mai potrivite temperamentului dvs. sau destinatiei finale a spatiului. Pentru culoarile realizate sub marca “Emex”, a fost realizat si un paletar online, care, cu rezervele legate de calibrarea monitoarelor, poate fi un reper foarte folositor.
Pentru informatii suplimentare despre vopselele lavabile produse de Romtehnochim va invitam sa accesati capitolul dedicat din site, sau sa ne contactati prin formularul de contact al site-ului, ori folosind datele de mai jos:
Telefon: 021-457.0646; 021-457.1693; 021-457.0638
Email: office@emex.ro / marketing@emex.ro sau
Ne puteti gasi si pe Facebook, in pagina EmexByRomtehnochim.
Veti gasi o mare parte din produsele Romtehnochim si in Catalogul online